Facebook testează eliminarea postărilor nesponsorizate din News Feed

Facebook este locul în care te poți promova rapid și ușor, dacă ai o pagină. Ne-am obișnuit cu modificările care tot apar, însă ultima schimbare, care este încă în teste, țintește un punct sensibil al publisherilor: reach-ul organic. Mai exact, Facebook testează o modificare majoră prin care va transforma News Feed-ul în clubul privat la care au acces doar postările prietenilor și postările sponsorizate.

[Update: 02 ianuarie 2017] Vești bune pentru publisheri. Experimentul a luat sfârșit, iar Facebook a renunțat la ideea de a crea un News Feed separat pentru publisheri.

În șase țări, Facebook a plasat mesaje din paginile oficiale într-un feed separat numit Explore, limitând în același timp News Feed-ul la postări de la prieteni și familie. Dar experimentul, care a avut loc încă din octombrie, nu a obținut rezultatul dorit, a spus compania. Mai mult, a încurajat creșterea postărilor fake news, iar publisherii de știri au dezmințit mult mai greu aceste valuri de informații false.

”Oamenii nu vor două feed-uri separate. În sondaje, oamenii ne-au spus că sunt mai puțin mulțumiți de postările pe care le vedeau și că având două feed-uri separate nu i-au ajutat să se conecteze mai mult cu prietenii și familia,” a declarat Adam Mosseri, care administrează zona de News Feed de la Facebook.

Dacă modificările aduse anul acesta News Feed-ului au redus apariția articolelor de la publisheri cu 20%, în țările în care a rulat versiunea cu două news feed-uri a scăzut reach-ul cu cel puțin 30%.

Să sperăm că un astfel de rezultat îi va convinge că oamenii nu vor să afle noutăți doar de la prieteni și de la familie, ci și de la surse media. Până la urmă, Facebook a devenit cea mai mare sursă de informare a internauților, iar dacă acest beneficiu dispare, nu va mai fi de mirare că vor pierde useri.

[UPDATE: octombrie 2017] Într-o nouă comunicare oficială, Facebook reconfirmă dorința de a crea două feed-uri, ca o formă de organizare a postărilor pe interese, însă susține că nu există încă un plan de a pune în aplicare modificarea, la nivel global, curând. Testele se fac momentan în șase țări pentru a strânge date, care să-i ajute să optimizeze navigarea.

În timp ce Explore Feed include conținut de pe pagini relevante, postările din paginile pe care le apreciază sau le urmăresc oamenii vor continua să apară în News Feed-ul lor. Ca și în cazul tuturor testelor pe care le desfășurăm, putem învăța lucruri noi, care să ducă la teste suplimentare în lunile următoare, astfel încât să putem înțelege mai bine ce funcționează cel mai bine pentru oameni și pentru editori.” – comunicat oficial Facebook.


ȘTIREA INIȚIALĂ:

Facebook este recunoscut ca o rețea socială ”pay to play”, iar paginile care nu prea alocau bugete pentru Facebook Ads au simțit de-a lungul timpului efectul unui reach organic scăzut (exceptând marii publisheri). Însă, ”pay to play” va putea deveni literalmente o regulă.

Facebook testează în anumite țări o nouă structură de afișare a postărilor. Rezultatul înregistrat: o scădere de până la 80% a reach-ului organic.

Cu motivul că în News Feed ar trebui să întâlnești doar ce te interesează, Facebook ar plănui să elimine toate postările nesponsorizate ale paginilor și va lăsa doar postările prietenilor și postările plătite (care sunt deja afișate în funcție de interese). Nu, nu ar dispărea complet postările nesponsorizate ale paginilor, ci s-ar crea un feed special, numit Explore Feed. Da, cu alte cuvinte, fiecare user va avea la dispoziție două feed-uri. Cât de tentat va fi user-ul să intre pe un feed doar al paginilor, rămâne de văzut. Putem anticipa faptul că vor fi multe modificări în comportamentul de navigare al userilor, până când se vor obișnui cu cele două feed-uri. Însă este mai mult decât previzibilă o scădere dramatică a reach-ului organic și un adevărat ”masacru” al paginilor care nu au buget pentru Facebook Ads.

Momentan, modificarea este testată doar în Slovacia, Guatemala, Cambogia, Bolivia, Serbia și Sri Lanka, unde deja paginile au înregistrat scăderi uriașe ale reach-ului, între 60% și 80% (cifre publicate în The Guardian). Îți poți imagina să tai un procent așa mare din reach-ul actual?

Luând în considerare numărul foarte mare de postări din feed-ul fiecărei persoane, încercăm mereu să conectăm oamenii cu cele mai relevante postări pentru ei. Oamenii ne-au transmis că vor o modalitate mai simplă de a vedea postări de la familie și prieteni, astfel că testăm două feed-uri separate: unul ca un spațiu dedicat postărilor prietenilor și ale familiei, iar celălalt ca un loc destinat postărilor paginilor.” a fost declarația oferită într-un comunicat oficial dat de Facebook.

 

Cu alte cuvinte, ai nevoie de o pagină puternică, indiferent cum se va concretiza această modificare.

Dacă se va aplica, ce va însemna, concret, această modificare pentru o pagină:

• Indiferent de tipul paginii, va fi necesar un buget de promovare pentru a se pune din nou în atenția unei audiențe generoase (să ajungă la cât mai mulți oameni);
• Va provoca brandurile să creeze conținut care să se evidențieze în noul feed, unde va fi într-o competiție directă cu alte pagini. Cu alte cuvinte, strategia, creativitatea și experiența își vor spune cuvântul;
• Se va face diferența clară între strategiile bune și cele slabe de promovare (atât prin campanii sponsorizate, cât și ca formă de prezentare a paginii).

Facebook rămâne ”plaja” unde sunt cei mai mulți posibili clienți, de aceea, dacă această modificare se va pune în practică, companiile, indiferent de mărimea lor, vor fi nevoite să se adapteze pentru a primi acces ”full” în ”club”, unde să se promoveze.

Foto credit: freepik.com

Contactează-ne pentru un raport al paginilor tale pe rețelele de socializare și pentru a afla cum putem să le transformăm în cele mai bune ”purtătoare de cuvânt” pentru compania ta! Folosește formularul de contact sau trimite-ne un e-mail pe contact@stiloulcreativ.ro.

Citește și:

Top